Mi-e greată de revoluție

Mi s-a făcut lehamite de revoluție. Am încercat să-mi explic de unde vine toată aceasta fervoare anticomunistă, foarte suspectă pentru ca e irelevantă și în contratimp cu ce se întâmpla în lume. Toată aceasta solidaritate, solidaritate întru nebunie. Când lucrurile par simple, dușmanul e clar, oamenii se validează în ridicol, ceva nu e în regula.

Frumoșii tineri, conservatori de fapt, în efortul lor fals emancipator și fals civilizator ne arunca pe toți cu 25 de ani în urma. Vrem sau nu vrem regresam cultural la perioada în care Francis Fukuyama publica celebra carte. Acum ca scăpam de comuniști, redescoperim capitalismul, cu noroc poate facem tranziția către neoliberalism. În realitate,  în tot acest timp am fost conectați perfect sincron la capitalismul global al cărui parcurs sinuos l-am simțit întocmai. Ne-am construit instituții, inclusiv una de lupta împotriva corupției, corupta la rându-i. La putere au alternat ambele parți, corupția a rămas o constanta. Este irelevant sa identifici care parte a fost mai corupta. Din cele mai surprinzătoare locuri apar voci care pun la îndoiala etica sistemului capitalist, un sistem a  cărui criza rămâne nesoluționata din 2008. Corupția e parte din sistem. Putem sa comparam colapsul Lehman Brothers cu tunul Bancorex, sau evaziunea fiscala de la noi cu cea din Panama Papers? În contrast cu “intelighenția” corporatista romanească exista capitaliști îngrijorați care se gândesc cum să-și închirieze necondiționat participanți la sistem în speranța de ai asigura acestuia perpetuarea, renta minima garantata. Iată un exemplu de întârziere fata de pulsul istoriei ce ne caracterizează.

Anticomunismul nu e altceva decât un simbol al unei clase care își recâștiga privilegiile pierdute și care se răzbuna pentru ce i s-a întâmplat în anii 50. Într-un spectacol al mimetismului, tinerii fini sunt acei bine așezați economic care se declara la nivel de principii aspiranți la această clasa. La modul concret aceștia își apară privilegiile, demonizându-i și excluzându-i spre marginea societății pe toți cei care ar pretinde vreo concesie oricât de mica din partea celor împuterniciți. Justiția socială reclamată în interes de clasă este o mare injustiție sociala.

Constiință de clasa zero

Totul pălește în comparație cu aceasta observație.  Cei care au ieșit în strada zilele acestea nu au nici cea mai vaga idee cu cine se aliază împotriva cui. Nu au constiință de clasa. Înspăimântător, pentru ca asa se deschide calea onor violente sociale extreme ce ar putea fi îndeplinite prin măsuri dure de austeritate. Suntem în plin război intre clase. De ce nu vedem acest lucru? Nu ne place PSD, dar succesul acestui partid la ultimele alegeri este o consecința directa a luptei de clasa, a urii și disprețului pe care le practica o parte mica dar bine așezata economic a societății împotriva celorlalți văzuți în rândurile pensionarilor, oamenilor din mediu rural, celor slab educați, asistaților social. Pentru PSD a fost suficient sa ii accepte și sa le promită o bruma de mult necesară redistribuire . Ironic, dar mulți dintre acești oameni care protestează acum sau aliat cu dușmanii lor de clasa împotriva unor hoți. Nu vad nimic subversiv în povestea aceasta, dimpotrivă, e chiar fata perversa a elitei.

Am avut conversații din care am încercat sa înțeleg cum gândesc acești oameni și care sunt argumentele prin care își susțin opiniile. Sunt superficiali, ignoranți din punct de vedere politic și țin sa precizeze ca pe ei nu ii interesează stânga sau dreapta. Nu înțeleg ca deja sau implicat de partea dreptei. Nu cred în redistribuire care e oricum irelevanta în funcționarea unei societăți, eventual o vad ca pe o pierdere pentru ca afectează mediul de afaceri – singura sursa realista de bunăstare pentru toată lumea în convingerile lor. Cu alte cuvinte constiință de clasa zero. Acestea cred ca sunt condițiile optime în care proliferează ideologia clasei opresoare. Sunt cei care au ieșit în strada conștienți de acest lucru?

Vrei sa-ți testezi obiectivitatea? Iți propun un exercițiu intelectual contrafactual. Nu știu cât de ostil este Putin pentru noi, Iohannis, însă și-a dovedit ostilitatea fata de o parte a societății romanești. Eu personal nu pot sa-i uit rânjetul când răspundea “ghinion” întrebat fiind ce gândește un profesor când aude că un alt cadru didactic a putut cumpăra din salariu sase case. Înlocuiește peste tot Johannis cu Putin: Putin a ieșit în strada alături de protestatari, Putin a declarat … Ai mai avea atunci aceleași porniri?

Dublul standard

Cineva posta pe facebook un scenariu contrafactual cu Ponta presedintele castigator in 2014 respingand propunerea aliantei majoritare PNL- USR de prim-ministru in acelasi fel sec si arogant precum Klaus Iohanis. Numele premierului respins ar fi fost Clotilde Armand.

Toti aparatorii democratiei ar fi sarit ca arsi, proteste de strada, sloganuri demne de piata universitatii in 89. Inlocuiti Ponta cu Iohanis, Clotilde cu Sevil si nimic. Tinerii frumosi nu au nici o problema.  Cavalerii rezonabilitatii la fel. Dublu stantard! O asemenea diferenta de interpretare a democratiei tradeaza convingeri si motivatii altele decat cele afisate ostentativ. E clar ca nu calitatea sau cantitatea democratiei e preocuparea principala. E altceva, mai profund, cred eu. Este vorba despre lupta de clasa. Daca in plan concret pare ca este vorba despre apararea, mentinerea sau extinderea unor privilegii de clasa, in plan ideologic, cel important, lucrurile stau altfel. Cum altfel? E complicat.

Despre lupta de clasa, ideologia care o sustine si consecintele ei, voi scrie intr-o serie de postari. E un subiect care ma obsedeaza in ultimul timp.

Aceasta a fost prima mea postare pe primul meu blog. N-am vrut sa-mi pierd energia “creativa” setand totul perfect, este timp.